Postări

Se afișează postări din septembrie, 2020

Atacurile din 11 Septembrie 2001

Imagine
Pe 11 septembrie 2001 Statele Unite ale Americii sufereau cel mai sângeros atac străin comis pe teritoriu american din istoria sa. La ora locală 08.45 (n.r – 15.45 ora României), un avion de pasageri B-767 al companiei American Airlines a lovit unul dintre turnurile gemene de 110 etaje al complexului World Trade Center din New York. Câteva minute mai târziu, un al doilea avion deturnat, un B-737 al companiei United Airlines, a lovit cel de-al doilea turn. La puţin timp, cele două clădiri - unul dintre simbolurile metropolei americane, s-au prăbușit. Patru avioane au fost deturnate în acea zi în spaţiul aerian american. Două au lovit turnurile gemene ale complexului World Trade Center din New York, al treilea s-a prăbuşit peste Pentagon şi ultimul într-un câmp din Pennsylvania. 3000 de morți din 90 de țări, (inclusiv 4 români) – cel mai sângeros atac terorist. Gruparea teroristă al-Qaida a coordonat şi a revendicat atacurile. Eu personal am urmărit pe internet transmisiile televiziuni