Amurgul CD- ului, totuși eu îl mai folosesc în anumite cazuri.

Discul compact (numit și prin termenul englezesc compact disc, sau prin abrevierea CD este un disc optic folosit pentru a stoca informații de natură foarte diversă în format digital, creat inițial pentru înregistrări audio. Discul se numește optic după procedeul de înregistrare (scriere) și redare (citire), bazat pe utilizarea unui fascicul de lumină laser focalizat. Spre deosebire de discurile de patefon și discurile dure, CD-urile sunt înregistrate pe o singură față. Discul este fabricat dintr o foaie de policarbonat ø= 120mm , g= 1,2mm cu un orificiu în centru de ø=15mm. Foaia de policarbonat este acoperită cu un film metalic, din aliaj de aluminiu sau argint/ aur. Pe filmul metalic sunt inscripționate datele sub forma unor adâncituri microsopice de-a lungul unei piste care se desfășoară în spirală. Filmul metalic este acoperit cu un înveliș de plastic care protejeaza datele arse pe film. Pe partea superioară este de obicei o etichetă, iar citirile se vor efectua pe fața inferioară. Citirea informației se face cu ajutorul unui receptor sau senzor de lumină care sesizeaza când lumina reflectată de filmul metalic este puternica și când este absentă sau difuză. Lumina absentă sau difuză este cauzată de adânciturile (pits) gravate pe filmul metalic, iar reflectarea puternică a luminii indică lipsa gropii care se numește câmp (land). În cazul discurilor cu proprietati de scriere și citire (RW), filmul metalic este înlocuit cu un substrat de sticlă sau metalic acoperit cu un pigment organic fotosensibil, format dintr-un aliaj de argint, indiu, antimoniu și telur care au aceleași proprietăți reflective ca si cd-ul obisnuit. Când laserul de înregistrare începe să pirograveze datele pe disc încinge substratul acoperit cu pigmentul organic, ca urmare a încălzirii acestor zone ele reflecta lumina în acelaș mod ca și o groapă de pe un disc cu film metalic, chiar dacă acolo nu există nici o groapă, ci numai un punct nereflectorizant de pe disc. Această procedură de folosire a călduriii pentru a crea acele puncte nereflectorizante din disc ,se numește adesea înregistrare prin ardere a cd-ului.

DVD (în engleză Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc) este un mediu de stocare optic succesor al CD-ului, cu o capacitate de aproape 7 ori mai mare, lărgind aria de aplicație a acestora. DVD permite stocarea de filme în format digital de înaltă fidelitate pe suport de tip disc compact. La fel ca și la CD-uri, principiul de funcționare al DVD-urilor este relativ simplu: un fascicul laser este reflectat cu o intensitate diferită de micile pit-uri si land-uri de pe suprafața discului; in funcție de aceasta intensitate, semnalul este interpretat ca 0 și 1, în sistemul binar. În anii 1980- 1990, dezvoltatorii de software întreprinzători au decis să-și vândă direct programele către cumpărători folosind conceptul shareware. Prin acesta s-a permis utilizatorilor să folosească în mod liber aplicații și jocuri pentru o perioadă de probă, după care puteau să le cumpere. De asemenea, dezvoltatorii de shareware au încurajat utilizatorii obișnuiți de computere să partajeze în mod liber copii ale acestor programe cu alții (de aici și numele shareware). Spre deosebire de alte forme de software comercial, nu a fost considerată piraterie distribuirea shareware-ului gratuit.

Lansat inițial la mijlocul anilor 1980, discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) a reprezentat un salt imens în stocarea de date ieftină, produsă în serie. Fiecare disc ar putea stoca în mod obișnuit 650 de megaocteți de date, ceea ce a reprezentat un salt uriaș de pe dischete care dețin în mod obișnuit între 0,36 și 1,44 megaocteți de date fiecare. De asemenea, unitățile hard disk tipice pentru PC între 1985 și 1995 au variat de la aproximativ 20 MB la 500 MB. În cele din urmă, pe măsură ce planurile de internet în bandă largă de mare viteză s-au răspândit în anii 2000, distribuțiile fizice ale shareware-ului au devenit mult mai puțin necesare. În schimb, oamenii ar putea descărca rapid aceleași aplicații shareware de pe web, iar astăzi se pot descarca rapid jocuri prin intermediul magazinelor de aplicații. Creșterea benzii largi și declinul discului optic au făcut ca CD-urile shareware să dispară în mare parte (deși există probabil unele excepții, undeva). Dar, din fericire pentru noi, arhiviștii digitali îndrăzneți au capturat imagini pe discuri cu CD-uri shareware de odinioară, astfel încât să le putem studia astăzi. Dacă doriți să verificați o arhivă modernă de CD-uri shareware, căutați în arhiva Internet, pe site- ul lui Jason Scott, care inițial a arhivat multe dintre ele pentru site-ul său. Pentru majoritatea discurilor, există o captură: sunt de obicei în format ISO , care va trebui montat , extras sau ars pe disc înainte de a putea vizualiza fișierele. Chiar și atunci, de obicei, veți avea nevoie fie de un calculator de epocă real (din anii `80), fie de un emulator pentru a rula programele.

Am specificat în postările mele că folosesc 4 metode pentru stocarea informațiilor folosite: fișiere text, foi calcul, filme, audio, executabile, fotografii, arhive toate înmagazinate pe nori (clouds), memory- sticks, pe propriul hard dar și pe DVD-uri. Din 2020 am început o triere a tuturor CD/ DVD- urilor și o stocare a unor părți din conținutul lor pe cele 4 mijloace menționate. Fiul meu mi- a procurat și un DVD- writer portabil Asus pentru folosirea lui împreună cu vreun laptop ce nu ar mai fi dotat cu unitate optică. Eu l-am folosit când am avut un laptop Dell cu DVD- writer- ul defect.