Pe 31 Iulie seara la 23 am luat acceleratul spre Lotru şi dimineaţa pe la 5 am ajuns într- o gară mică situată în defileul Oltului. Am luat un autobuz cu care am ajuns la Voineasa, comuna unde se afla conducerea intreprinderii de construcţii hidrotehnice (devenită ulterior trustul de construcţii hidrotehnice) Lotru. Am ajuns la birourile situate pe deal într- unul din blocurile construite in scop turistic. De acolo m- au trimis la dispensarul situat jos la baza dealului. Acolo am avut "şansa" să particip la deplasarea, pe coridorul dispensarului, a unui tânăr strivit între vagoneţi la Castel. M- am întors la grup şi am aşteptat IMS- ul care urma să transporte casierul şi banii la Şantierul Captări Sud- Petrimanu, unde am fost repartizat. Când am coborât din maşină am avut impresia că mă aflu într- un platou de filmare al unui western american. În dreptul poştei era o bară orizontală de care să- ţi legi calul, lipseau uşile de intrare în saloon. Barăcile erau placate cu scânduri verticale, spre deosebire de cele americane, care erau orizontale.
Recent Gerch mi- a trimis o poză cu colonia Petrimanu din iarna anilor 1972. Din August 1970 până în Septembrie 1976 am trăit şi lucrat în acest şantier, la diferite loturi din cadrul acestuia. Drumul de la Voineasa până la Petrimanu a fost un calvar, prima dată, cu timpul m- am obişnuit. Parţial asfaltat, încărcat de dejecţiile ebulmenţilor după fiecare ploaie, parţial degradat după viitura din Mai 1970; aceasta era starea lui, a cărei imagine care aveam s- o completez cu fiecare iarnă de pe valea Latoriţei. Era un drum forestier construit pentru exploatarea lemnului, care era transportat până la Brezoi, un orăşel dotat cu o fabrică de prelucrare primară. Ulterior drumul a fost asfaltat, dar starea lui a fost mereu deplorabilă, spre deosebire de Ciunget- Voineasa. La Petrimanu, ing. Mihai Tarţa, şeful şantierului m- a trimis la serviciul tehnic unde era şefă ing. Rodica Totan. Menţionez că şantierul era în curs de organizare, peste care trecuse şi viitura din 1970. Construcţiile din avalul dispensarului, mal drept al Latoriţei: 4 barăci (inclusiv birourile) au scăpat datorită stâncii din albia majoră a râului.
Ing. Gerch Fraenk (şeful meu de la baraje) mi- a trimis nişte poze în care sunt fotografiaţi o parte din conducătorii Şantierului III Captări Sud- Petrimanu: ing. Mihai Tarţa (şeful şantierului), lângă el ing. Dan Florescu-ing. şef- constructor, penultimul din spate ing. Ioan Macarie- ing. şef- minier (i- a luat locul lui Dan Florescu după plecarea lui) şi ultimul ing. Gerch Fraenk- şef lot baraje. Pe ceilalţi din fotografie nu i- am mai recunoscut. Ing. Dan Florescu a lucrat în continuare la ISPH şi a proiectat barajul de anrocamente cu miez de argilă Gura Apelor din Retezat. După 1990 a plecat de la ISPH şi nu am am auzit nimic despre el. Am locuit într- o garsonieră cu câte un coleg, apoi cu soţia într- una din barăcile coloniei Petrimanu. Situată pe valea Latoriţei la circa 1300 mdm altitudine, colonia se afla într- un decor extrem de atrăgător. Nea Mişu, şeful de şantier ne spunea că alţii cheltuiesc bani grei ca să- şi petreaca timpul liber pe aici, în timp ce noi primim salarii. Numai că e o diferenţă uriaşă între 1- 2 săptamâni şi ani de zile petrecuţi în condiţii destul de dure.
Când lucram la întreţinerea drumului Petrimanu- Ciunget am contribuit la ridicarea monumentului 7 cruci amplasat în memoria muncitorilor ucişi de o avalanşă, când încercau să înlăture un copac ce o împiedica să alunece în Latoriţa. Crucea de lemn a fost făcuta de dulgherul Albert, al cărui frate se afla printre morţi. Fraţii Coconu, zidari de meserie, au construit soclul zidăriei din piatră brută şi au prins cele 7 cruci înfrăţite în găurile practicate în soclu, umplute cu mortar de ciment.
Comentarii