A trecut cam multă vreme…



De la data când am publicat ultimul “post” pe acest blog a trecut peste trei luni de zile. Mu m-am ţinut de programul lunar. Nu am avut chef de bloguri şi nici de scriere în internet. E drept am citit rezultatele ultimului concurs de bloguri, cât şi blogurile respective. E vorba de concursul Roblogfest, bineînţeles cu discuţiile şi contestaţiile de rigoare. În Martie 2009 mi-am cumpărat de pe net un monitor lcd marca Samsung 943N de 19″ în locul Philips-ului care a obosit lucrând pentru băiatul meu şi apoi pentru mine. Cu toate că l-am achiziţionat la 1/2 de preţ şi drept nou mi-a fost tare teamă că am să iau o mare ţeapă. Deocamdată monitorul funcţionează perfect, motiv pentru care îl şi dau la “gazeta de perete”. În Aprilie 3 s-a născut nepoata mea Diana Maria. La sfârşitul lui Mai mi-am înaintat actele pentru pensionare, am intrat în concediu, pentru ca apoi să-mi fac lichidarea. În August am luat pensia dar încă nu am primit decizia de pensionare.
Pe 19 Iulie am fost la botez, prilej de întâlnire cu rudele. Între timp au revenit muncitorii în dreptul blocului în care locuiesc şi probabil că vor termina anul acesta lucrările pentru reabilitarea străzii, liniei de tramvai şi a refugiului pentru staţie. Profit de ziua de azi, în care este mai multă linişte pentru a completa şi publica articolul de blog.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Muzica usoara in tineretea mea (seria franceza)

Links IT pentru consultare

Defecțiunea META în 2024