Primele amintiri din copilăria mea
sunt cele de la Sărăţel, un important nod de cale ferată din
inima Ardealului. Acolo, tatăl meu a fost şef de gară. Am reţinut
cum arăta turnul pentru alimentarea cu apă a locomotivelor. Între
timp clădirea gării a fost refăcută, după cum am constatat în
imaginile din Google. Apoi ne- am mutat la Dej, unde am locuit cu
chirie în casa doamnei Hangu. Am început clasa a I- a la
liceul din oraş. La ore mi- am făcut de cap, nu am lasat- o pe
învăţătoare să- şi ţină orele, drept pentru care s- a
plâns de nenumărate ori mamei, care era şi ea profesoară în
liceu. Prin Decembrie m- am îmbolnăvit grav de o hepatită. Pe
vremurile acelea diagnosticul era dificil de pus, mai ales într-
un spital de provincie. Boala era dificil de tratat din lipsa
medicamentelor. În final m- am facut bine, m-am potolit şi m-
am întors la şcoală. Am terminat anul cu chiu cu vai. Apoi
ne- am mutat în Bucureşti.
 |
| Şcoala de băieţi nr. 42 |
Clasa a II- a am început- o
la Şcoala de băieţi nr. 42 (devenită ulterior 163) cu dl.
învăţător Pavelescu. Din clasa a II- a am început să
învăţ cu adevărat. A fost un chin, pentru mine, caligrafia.
Era şi normal pentru un stăngaci. În loc să mă lase să
scriu cu mâna stângă, m- au chinuit cu dreapta şi a
ieşit un scris oribil. Până în clasa a X- a am scris
urât, după care am avut parte de o caligrafie de maestru. Nu
mi- am explicat ce s- a întâmplat în creierul meu.
De la domnul Pavelescu am prins frica de linie arsă la mână
pentru nota sub 5 (era sistemul sovietic de notare) şi de orice
deviere de la o bună purtare. A fost perioada în care m- am
adaptat cu greu modului de viaţă din Regat, total diferit de cel
din Ardeal şi mai ales celui pe care încerca maică- mea să
mi- l impună. De atunci am avut un prieten Mihai, pe care ulterior
nu l- am mai întâlnit. Principala lui calitate era
minciuna. A locuit ceva mai jos pe Tabla Buţii, după blocul lui
Rădulescu, transportatorul de cărămizi. Blocul a rămas în
picioare după reconstrucţia cu blocuri a trotuarului opus al
străzii. Cred că l-a revendicat fiul cel mare Rădulescu, dar nu
ştiu dacă a şi reuşit. Cu domnul Pavelescu am învăţat
până în clasa a IV- a, când am avut învăţător
pe domnul Dinu care a fost total opus firii domnului Pavelescu.
 |
| Şcoala generală mixtă nr.164 |
Din
clasa a V- a am învăţat la Şcoala mixtă generală nr. 164
(fostă Şcoala de fete nr.42) situată pe strada mea la o casă
departare. În recreaţia mare veneam acasă şi mâncam
câte ceva. Dintre profesorii pe care îi mai ţin minte
se numără domnul Vasilescu - profesorul de istorie antică şi
domnul Florian Cicerone - profesorul de literatura română. De
atunci mi- au rămas în memorie frânturi din legendele
Olimpului şi descrierea bătăliei de la Rovine din Scrisoarea a
III- a, pe vremea când Eminescu nu era studiat la şcoală. Am
avut parte de o serie de poezii inchinate Uniunii Sovietice,
partidului, clasei muncitoare, eroilor de la uzinele Griviţa şi
multe altele. Perioada în care a condus ţara Gheorghe
Gheorghiu- Dej a fost si ea una dificilă. Am avut un prieten la Dej,
al cărui tată, ofiţer de carieră, nu s- a mai întors acasă,
era la Canal. Mult mai tarziu am înţeles ce era acolo. Mama
mea era chemată lunar la Miliţie unde i se recomanda să renunţe
la cetăţenia română obţinută în urma căsătoriei,
ea fiind născută pe malul stâng al Nistrului. Am terminat şi
clasa a VII- a şi am dat admiterea la Şcoala medie Mixtă nr.31 din
Calea Crângaşi, la care ajungeam pe jos.
 |
| Şcoala medie mixtă nr. 31 |
Am dat examen acolo,
la sfatul părinţilor, care mi- au spus că nu prea sunt primiţi la
liceu copii de intelectuali. Termenul folosit era greşit, dar se
referea şi la funţionari şi cei cu pregătire superioară dinainte
de război. În liceu am învăţat in special la
disciplinele
legate de institutele tehnice: matematica, chimia şi fizica. Am
învăţat chiar şi în particular franceza, iar la şcoală
literatura română. Nu- mi amintesc numele profesorilor din
liceu. A venit şi vremea examenului de maturitate (bacalaureatul),
pe care l- am dat destul de relaxat (8 la matematică scris, 4 la
română oral). Am dat examen de admitere la Politehnică la
Facultatea de transporturi. Acolo nu am învăţat nimic şi am
ajuns dat afară. Am dat un nou examen de admitere la electronică,
unde n- am reuşit (8 la scris, 4 la oral). Recunosc demonstraţia
cerută am dat- o dintr- un curs al lui Cioran, nu cum era in clasa
XI- a şi m- am şi certat cu profesorul examinator pe această temă.
Am dat o nouă admitere la Facultatea de hidrotehnică din cadrul
Institutului de construcţii Bucureşti. Şi aici am repetat anul II,
poate datorită faptului că nu am reuşit să învăţ, mai
ales o cantitate ridicată de materie. Cert este că pe atunci
asistentul Ieremia de la rezistenţa materialelor m- a luat la ochi
drept un posibil candidat la repetenţie. Sălile unde se ţineau
cursurile se aflau într- un fost seminar de popi pe str. Matei
Basarab, demolat ulterior. Acolo erau cantina şi căminele. În sala de mese mi s- a furat
paltonul nou- nouţ şi mi s- a lăsat în loc o gioarsă.
 |
| Facultatea de hidrotehnică |
Noul sediu al facultăţii era în
construcţie la insistenţele profesorului Radu Prişcu, mai ales în
perioada cât a fost rector. În anul II bis am fost
preferatul lui Ieremia, pentru că rezolvam toate problemele la tablă, fără
intervenţia lui. De altfel, un fost coleg mi- a spus la o întâlnire
anuală că şi- ar fi dorit să poată face faţă ca şi mine la
seminariile de rezistenţă. După aceea totul a decurs in linişte.
Am făcut lucrarea de diplomă, cu un subiect din tehnologia
lucrărilor de construcţii hidrotehnice. Am dat examen cu profesorul
Radu Prişcu, şeful comisiei de examinare. Am luat 8 şi cu notele
din cursul anilor am obţinut o medie care mă situa exact la
mijlocul listei colegilor din anul nostru. Cu media obţinută am primit o repartiţie
la Intreprinderea de Construcţii Hidrotehnice Lotru (ulterior devenit Trustul de Construcţii Hidrotehnice).
Comentarii