Postări

Se afișează postări din decembrie, 2008

Se apropie Anul Nou

Imagine
Ca in fiecare an se măresc preţurile, cresc cerinţele la serviciu iar eu nu am timp să bat talpa prin magazine după un cadou. De altfel nu sunt obişnuit să iau cadouri nici nevestei mele nici fiului. Îşi cumpără ei singuri, ca în orice societate capitalistă. S-au terminat şi alegerile, au ieşit aşa cum bănuiam şi eu. Vorba unei ziariste: au căştigat liberalii dar cineva a tradat, aşa că vom vedea ce guvern vom avea. Între timp avem de lucru în draci. Iarna intarzie să vină şi nu-mi place cum e Bucuresti-ul acum, Oprescu n-are nici-o şansă pentru ca să-l dreagă. Mi-am instalat FeedReader şi acum citesc blogurile pe care le consider interesante, nu găsesc singur, de aceea o să caut printre câştigătorii de concursuri. Aştept să văd cum ne vom descurca în 2009, cu preţurile, inflaţia, pensiile şi salariile, restul e gargara de parlament. Sunt foarte curios ce-i cu această criză care a cuprins întreg mapamondul.